
PRETUL DE ASTAZI 17.04.2026
Pentru ca in ultima perioada am fost in cautarea unui televizor accesibil m-am gandit ca astazi sa discuta putin despre modelul ales, in cele din urma. Am vrut ceva care sa vina echipat cu functiile „must have” pe care eu cred ca orice TV ar trebui sa le aiba in 2015. Bugetul maxim disponibil era de 1200 lei si nu vroiam sa il depasesc, pentru ca televizorul era pentru dormitor (deci folosit doar seara cateva ore).
N-am vrut sa aleg orice chinezarie sau NoName aparut pe piata in ultima perioada, asa ca m-am orientat doar catre producatorii cu vechime in domeniu. Intr-un final m-am oprit asupra acestui model de la LG, fiindca vechiul televizor din living tot LG este si sunt inca foarte multumit de performantele acestuia. Eu l-am cumparat de la eMAG pentru ca acolo l-am gasit cu pret bun dar si pentru ca mi-au oferit posibilitatea de a extinde perioada de garantie, bineinteles contracost.

Imediat cum il veti scoate din cutie, pe langa televizorul propiu-zis veti mai gasi si o telecomanda cu 2 baterii, suportul pentru masa si cablul de alimentare. Cantareste doar 5.9 kilograme iar diagonala acestuia va permite sa il scoateti din cutie fara ajutorul altcuiva. Este compatibil VESA, asadar daca doriti sa il montati pe perete o puteti face foarte usor, trebuie doar sa cumparati un suport special pentru acest lucru.
Suportul cu care vine este diferit fata de ce intalnim la restul producatorilor, fiind practic format din doua picioruse. Meniul este unul clasic, intalnit la majoritatea televizoarelor de la acest producator, foarte usor de folosit, fiind perfect chiar si pentru persoanele mai in varsta, mai ales ca poate fi setat si in limba romana. Telecomanda este foarte bine construita, tastele uzuale sunt asezate intuitiv, astfel ca dupa cateva ore de utilizare aproape ca inveti asezarea acestora.
Rama din jurul ecranului este construita dintr-un plastic de calitate de culoare argintiu inchis, care nu numai ca arata bine dar este si mult mai rezistent la uzura – praf si alte urme. Sunetul este asigurat de un sistem audio obisnuit care cred eu ca este suficient pentru diagonala acestuia, format din doua difuzoare stereo cu o putere maxima de 10 wati. Nu distorsioneaza si se aude destul de tare.
Digonala de 81 centimetri mi s-a parut potrivita pentru un dormitor sau chiar si pentru un living de dimensiuni mai reduse. Fiind un model cu dimensiuni nu foarte mari cred ca rezolutia de 1366 x 768 pixeli este una potrivita si nu s-ar fi observat diferente intre aceasta si una FullHD. Totusi, acest display foloseste tehnologia IPS, astfel ca imaginile afisate sunt clare indiferent de unghiul din care le privesti. Nu foarte multe televioare din aceasta categorie de pret dispun de un display IPS.
Nu ii lipseste tunerul digital integrat si nici slotul CI+, cu ajutorul acestora puteti receptiona posturile TV in format digital sau HD fara sa mai aveti nevoie de alt decodor extern sau mediabox, acest lucru este posibil indiferent de operatorul de cablu. Player-ul multimedia integrat este foarte bun, citeste cam orice fisier cu sau fara subtitrare direct de pe stick-ul USB sau hard disk extern.
