Lenovo Essential C560 – scapa de cabluri si economiseste spatiul

Lenovo Essential C560 – scapa de cabluri si economiseste spatiul

PRETUL DE ASTAZI 19.04.2026

Pentru ca vechiul PC facea „figuri” si pentru ca n-am vrut sa mai bag bani intr-o unitate veche de ~7 ani am zis ca e timpul sa trec la ceva mai bun, sa fac un mic upgrade. Laptopurile nu m-au atras niciodata, nu stiu de ce, poate pentru ca nu ma pot obisnui cu tastatura sau poate ca am fost obisnuit sa lucrez de la un birou, pe un scaun si nu in pat. In fine, nu asta e important. Tableta am insa o tin doar pentru internet, deci aveam nevoie de ceva performant si stabil.

Si parca nu mai vroiam o alta unitate plus un alt monitor. Uite asa, rasfoind paginile internetului am descoperit sistemele desktop tip AIO (all in one). De cum le-am vazut mi-au atras atenti si mi-a placut foarte mult ideea de a avea totul in spatele unui monitor. Iar preturile acestora nu este mai mare in comparatie cu un laptop sau un desktop obisnuit cu aceeasi configuratie. In plus cu un astfel de sistem economiseam si foarte mult spatiu. 🙂

Lenovo Essential C560 din fata

Practic aspectul acestuia este identic cu al unui monitor, singura diferenta este ca in spate se ascund toate componentele. Diagonala ecranului este de 23 de inci, suficient de mare pentru a putea viziona un film in format HD si numai buna pentru cei care se ocupa de grafica, editare foto sau video. Sistemul de operare cu care vine este FreeDOS insa puteti instala absolut orice doriti, eu personal am optat pentru Windows 7. Desi are o configuratie destul de puternica este foarte silentios si aproape ca nici nu se aude atunci cand este deschis, sunt foarte multumit din acest punct de vedere.

Vezi si:  Asus MeMO Pad ME173X-1B072A - tableta buget cu specificatii bune

Inainte de a incepe scurtul review legat de configuratia sa trebuie sa stiti ca acest sistem se poate deschide foarte usor si veti putea inlocui componentele la fel de usor ca si la un desktop obisnuit. Inclus in pachet veti mai gasi si un mouse plus tastatura wireless marca Lenovo. Aveti la dispozitie si 2 difuzoare stereo, situate exact sub display, care produc un sunet clar, pentru cine nu vrea muzica cu bass as putea spune ca sunt decente. Practic sunteti scutiti de ceva bani in plus daca veti cumpara acest sistem (sistem audio + periferice).

Procesorul din dotare este un Intel Core i3, model 4130T, lansat undeva la sfarsitul lui 2013. Performantele acestuia sunt foarte bune, mai ales ca este un model care face parte din a 4-a generatie de procesoare Intel, construit pe platforma Haswell. Acesta are doua nuclee care functioneaza la o frecventa standard de 2.9 GHz. Este un model excelent pentru aplicatiile multimedia dar si cele tip multitasking. Nu se incalzeste excesiv si nici nu consuma foarte multa energie electrica.

Placa de baza cu care vine (nu stiu exact ce model este) insa dispune de sunet integrat, placa de retea wireles, cititor de carduri si foarte multe porturi disponibile 2 porturi USB 3.0, 4 porturi USB 2.0, 1 port HDMI, iesire RJ-45, microfon si iesire audio. Cred ca sunt cele mai intalnite porturi dar si cele mai folosite. Iarasi nu pot decat sa ma declar super multumit pentru ca am mai multe porturi USB decat as avea nevoie iar iesirea HDMI imi permite sa distribui continutul pe un display de dimensiuni mai mari.

Vezi si:  Acer Aspire E5-573-C3M0 - laptop ieftin, potrivit pentru aplicatiile office

Cei 4 GB de memorie RAM sunt suficienti atat pentru sistemul de operare dar si pentru alte aplicatii sau jocuri. Nu stiu sigur daca se mai poate face upgrade de memorie insa momentan cred ca nu va fi nevoie de niciun upgrade. Pentru stocare producatorul v-a pus l-a dispozitie un hard disk clasic, cu o capacitate de 1TB, iarasi mai mult decat suficient mai ales ca in zilele noastre stocarea se poate face si in cloud.

Pentru ca este un sistem desktop Lenovo Essential C560 vine echipat si cu o placa video dedicata. Modelul disponibil este nVidia GeForce 705M, cu 2 GB de memorie RAM. Aceasta placa video este una entry level, cu performante medii, insa care va permite sa jucati cam orice joc aparut pana in 2013 la detalii si rezolutie medie.

Pareri PRO si CONTRA

+ configuratie bun, configuratie buna, economisiti mult spatiu si scapati de fire
– pretul putin mai ridicat in comparatie cu un desktop clasic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.