
PRETUL DE ASTAZI 31.05.2026
In casa sunt tot timpul lucruri de facut, fie ca ai sau nu chef, iar daca familia este numeroasa, atunci sunt si mai multe activitati casnice, cum ar fi: spalatul hainelor, intretinerea curateniei, spalatul vaselor, haine de calcat si nu in ultimul rand, mancare de gatit. Daca nu la toate cele mentionate putem beneficia de ajutor, unele pot fi facute cu usurinta, mai ales daca avem la indemana masini automate.
Satul sa ma chinui doar eu cu urmele greu de indepartat de murdarie de pe oale, farfurii, castroane si alte recipiente, am hotarat in urma cu putin timp sa-mi cumpar masina de spalat vase incorporabila Hotpoint LSTF 9B116 C, cea despre care o sa-ti vorbesc astazi. Aceasta reprezinta cea mai noua achizitie pe care eu am facut-o pentru locuinta mea si sunt foarte multumit de pret verifica pretul acum, dar si de performantele sale.
Descoperind cum este sa ai parte de un astfel de ajutor automatizat, acum realizez cat de buna este o masina de spalat vase la casa omului, mai ales atunci cand ceilalti membri nu te contribuie cu nimic la mentinerea curateniei. Sunt foarte multumit de ea, imi place din toate punctele de vedere si singurul regret pe care-l am este ca nu am cumparat-o mai devreme!

Masina este alba, incorporabila, masoara 82 x 44.5 x 55 centimetri, are capacitate mare de 10 seturi si dispune de 10 programe eficiente pentru indepartarea urmelor de murdarie, cum ar fi: Bio/Eco, auto normal, auto intensiv, express, cristale, ultra intensive si goodnight. Am avut ocazia sa le utilizez pana in prezent pe toate si pot spune ca nu ma asteptam la asemenea rezultate, mai ales in privinta oalelor si a tavilor cu grad ridicat de murdarie pe care nici nu am fost nevoit sa le inmoi inainte de a fi spalate.
Consider ca o astfel de masina inteligenta nu ar trebui sa lipseasca din nici o locuinta moderna, deoarece aceasta aduce un aport considerabil la treburile casnice. Silentioasa, economica si foarte eficienta, Hotpoint este masina pe care mi-am dorit-o foarte mult in ultimul an si sunt multumit ca am putut sa mi-o achizitionez, chiar daca a fost mai tarziu.
Aceasta are consum redus de energie electrica dar si de apa (9 litri apa/ciclu spalare si 0.83 kWh/ciclu spalare), de aceea specialistii au incadrat-o in urma testelor efectuate asupra sa in clasa A+, una dintre cele mai bune in momentul de fata. Si pentru ca in ziua de astazi oamenii au nevoie de aparate electrocasnice moderne, care sa tina pasul cu tehnologia de ultima generatie si sa se poata adapta in acest mod cerintelor lor, masina a fost prevazuta si cu optiune de programare intarziata prin intermediul careia utilizatorul ii poate amana inceperea programului astfel incat aceasta sa poata porni singura la orice ora din zi sau din noapte.
Masina de spalat vase incorporabila Hotpoint LSTF 9B116 C are control mecanic, display cu afisaj LCD care iti indica timpul ramas pana la finalizarea programului in curs, indicator sare si indicator luminos de presiune la incalzire. Imi place cum arata, sunt multumit de rezultate, de consum dar si de modul de functionare, asadar am toate motivele s-o recomand si altor persoane interesate de acest model!
