
PRETUL DE ASTAZI 21.04.2026
Iti doresti sa ai parte de o epilare eficienta si de lunga durata chiar la tine acasa? Nu, nu bic-ul este solutie, ci epilatorul Braun SE5280 cu 40 de pensete! Pana de curand o auzeam pe sotia mea ca nu stie la ce salon de cosmetica sa se mai duca – dat fiind faptul ca nu fusese multumita de experientele anterioare, m-am gandit sa-i fac o supriza achizitionandu-i un astfel de aparat pe care sa-l poata utiliza acasa.
Dupa ce-am citit si m-am documentat cu privire la micile aparate de igiena corporala, am ajuns la concluzia ca modelul mentionat mai sus ar putea reprezenta cea mai buna alegere pentru a-i face un cadou inspirat, motiv pentru care l-am cumparat de la eMAG fara ca ea sa stie verifica pretul acum! Am dat destul de putini bani pe el, iar surpriza a incantat-o foarte tare, dovada ca si astazi il foloseste tot cu aceeasi placere.

Unele persoane sunt putin mai rusinoase, mai ales atunci cand vine vorba de epilatul in zona inghinala, iar eu personal inteleg aceasta retinere pe care o au femeile de a pasi la saloanele de infrumusetare, de aceea consider ca un epilator este binevenit in orica locuinta. Acesta poate fi folosit atat de femei, cat si de barbati, oferindu-i fiecaruia o epilare deosebit de delicata datorita rolelor de masaj, care au rolul de a diminua durerea relaxand zona asupra careia aparatul a actionat. Masajul cu frecventa inalta stimuleaza pielea si o calmeaza in urma smulgerii firelor de par, pentru a spori confortul si pentru a oferi o senzatie de relaxare in tot acest timp. Are 3 trepte de viteza, 40 de pensete, cap pivotant care urmareste linia corpului tau si sistem de iluminare care te ajuta sa poti observa chiar si cele mai mici firicele de par.
Sistemul Smartlight iti ofera posibilitatea de a te epila la orice ora, chiar si noaptea, fara a fi nevoie sa aprinzi lumina in camera. Acesta este un model de epilator care se alimenteaza la priza, de aceea poti prelungi procesul de infrumusetare oricat de mult doresti, fara a fi conditionat de autonomia sa, asa cum este cazul celor fara fir.
Vine dotat cu accesorii precum: manusa racoritoare – o poti aseza peste zona epilata pentru a calma pielea, cap de radere, perie de curatare – iti sugerezi sa-l cureti dupa fiecare utilizare, cap pivotant – cap flexibil care se poate deplasa cu 15 grade inainte si inapoi, mentinand pozitia optima si nu in ultimul rand, husa de depozitare pentru a-l putea lua cu tine in vacanta.
Epilatorul Braun SE5280 este recomandat de catre medicii dermatologi, deoarece a fost supus unor teste la care a obtinut calificativul maxim, dovada a faptului ca acum poate fi cumparat fara nici o restrictie de utilizare. Raportul calitate-pret este excelent, il recomand cu toata increderea si te asigur ca n-o sa regreti alegerea facuta!
