
PRETUL DE ASTAZI 21.04.2026
Daca recent ai fost interesat de un laptop cu rezolutie buna cred ca ai observat faptul ca majoritatea modelelor disponibile in magazinele online au rezolutie mediocra, este aproape imposibil sa gasesti un laptop cu rezolutie mare si pret decent. Situatia se schimba total atunci cand vine vorba de noua generatie de ultrabook-uri, aici am ajuns sa discutam despre rezolutie QHD, exemplu concret, in cazul de fata la modelul lansat de curand pe piata din Romania de Asus.
UX303LN-DQ284H este un model lansat pe piata la inceputul lui 2015 iar recent a aparut si in oferta celor de la eMAG. Vine la pachet cu Microsoft Windows 8.1, fiind un model recomandat in special celor pasionati de grafica si editare. Desi vine dotat cu placa video dedicata acesta nu are ca public tinta gamerii, pentru acestia exista modele de laptopuri cu mai multa memorie RAM dar si spatiu de stocare suficient pentru jocurile noi care necesita foarte multi GB.

La capitolul aspect acest model este unul care te face sa exclami „WOW” imediat ce l-ai scos din cutie. Este construit in mare parte din aluminiu in unele zone s-a folosit plastic, insa acesta fiind unul de calitate. In cutie, pe langa ultrabook-ul propiu-zis veti mai gasi si o husa de protectie – foarte utila daca nu doresti sa folosesti o geanta pentru protectie. Cantareste numai 1.45 kilograme, fiind foarte usor de transportat si luat in concedii. Carcasa nu se incalzeste nici daca este folosit intensiv, semn ca este foarte bine racit.
Tastatura este foarte buna, chiar daca nu este iluminata, tastele sunt placute la atingere si foarte silentioase. Nu trebuie sa apesi foarte tare deoarece cursa acestora este una scurta. Avand in vedere dimensiunile blocul numeric nu mai este prezent. Dimensiunile touchpad-ului sunt suficient de generoase astfel ca poate inlocui fara probleme mouse-ul. In plus acesta are si suport pentru gesturi multi-atingere.
Asa cum am precizat de la inceputul acestui review Asus UX303LN-DQ284H este un ultrabook cu display exemplar. Diagonala este de 13.3 inch, asa cum intalnim la majoritatea modelelor din aceasta categorie, in schimb rezolutia maxima este de 3200 x 1800 pixeli, adica QHD. O rezolutie extrem de buna si apreciata de cei care folosesc acest device pentru aplicatii complexe. Suprafata ecranului este lucioasa astfel ca imaginile afisate sunt clare, iar culorile naturale si vii. Nu am folosit si touch-ul, fiindca mi-a fost oarecum „mila” de ecran, raman amprente si e mai greu de sters.
Procesorul din dotare este unul de ultima generatie, Intel Core i5 5200U, model lansat pe piata undeva la sfarsitul lui 2014. Este construit pe arhitectura Broadwell astfel ca dispune de un consum redus de energie dar si performante imbunatatite, in comparatie cu generatia anterioara. Frecventa la care lucreaza cele 2 nuclee este de 2200 MHz insa cu ajutorul tehnologie Intel Turbo Boost se poate ajunge pana la maxim 2700 MHz. Tot integrat pe procesor exista si un chipset grafic din seria Intel HD Graphics 5500, folosit in mare parte atunci cand nu este nevoie de placa video dedicata, in acest fel se economiseste energia iar utilizatorul beneficiaza de aceleasi performante.
Cei 8 GB de memorie RAM sunt mai mult decat suficienti atat pentru sistemul de operare cat si pentru restul de programe. Fiind un ultrabook pentru stocare avem 256GB pe SSD, asta inseamna viteza mare de incarcare. Pentru ca placa video integrata este folosita doar pentru aplicatiile normale, atunci cand este nevoie de mai multa putere grafica intra in functiune in mod automat placa video dedicata, NVIDIA GeForce GT 840M, cu 2 GB de memorie RAM.
Sunetul este asigurat de un sistem premium Bang & Olufsen ICEpower, care nu doar ca se aude foarte clar dar si foarte tare. Pe partea de conectivitate acesta este dotat cu 3 porturi USB 3.0 si iesire HDMI. Bateria are doar 3 celule insa va poate asigura o autonomie de pana la 5-6 ore, la o functionare normala. La functii speciale gasim Intel Wireless Display, care poate fi folosit pentru a afisa imaginea de la un smartphone compatibil cu acest display.

Salutare!
Modelul anterior venea cu doua adaptoare USB in cutie: ETH si VGA. Acest model are asa ceva?
Totodata imi poti spune daca sistemul de operare este si in varianta Pro? La modelul anterior existau versiuni si cu varianta de licenta Windows Pro.
Ultima intrebare: Tot la modelul anterior stiu ca erau ceva problem la ecranele QHD, si anume culoarea galben nu se vedea deloc asa cum trebuie, adica galben. Era mai mult un mustar deschis… S-a remediat aceasta problema odata cu noile modele?