
PRETUL DE ASTAZI 17.04.2026
Din punctul meu de vedere, noua serie Aspire este una dintre cele mai reusite, avand in portofoliu modele cu raport pret/performanta excelent. In cazul de fata, V5-591G-588D este un laptop accesibil, perfect pentru activitatile multimedia sau gaming. Cea mai buna oferta am gasit-o aici, inclus in pret fiind si transportul. De asemenea, magazinul ofera posibilitatea de a extinde perioada de garantie cu inca 12 sau 24 de luni, evident contracost.
Din fabrica vine fara sistem de operare, de aceea, dupa achizitonare trebuie instalata o versiune de Windows sau Linux. Personal recomand Windows 10, acesta versiune fiind si singura pentru care producatorul ofera suport (drivere si alte programe necesare functionarii). Suporta orice alta versiune de OS, atata timp cat veti gasi drivere compatibile. Instalarea sistemului se va face de pe un stick de memorie USB, laptopul neavand unitate optica tip DVD-RW.

Legat de aspect, acest model pastreaza tiparul cu care ne-a obisnuit producatorul taiwanez in ultima perioada, fiind intalnit la toata seria Aspire, indiferent de configuratie. Discutam despre un design modern si elegant, construit in totalitate din plastic. Finisajele sunt de cea mai buna calitate, la acest capitol cred ca poate concura fara probleme cu modele mai scumpe de la producatori premium. La capitolul dimensiuni V5-591G-588D se incadreaza in standardele actuale, avand o greutate de 2.4 kilograme si o grosime care nu depaseste 2.6 centimetri.
Tastatura este tip clichet, silentioasa si placuta la atingere, aceasta se dovedeste foarte comfortabila chiar si dupa mai multe ore de utilizare. Cursa tastelor este una scurta, in sensul ca nu trebuie sa apesi foarte tare pentru preluarea comenzilor. Dimensiunile touchpad-ului sunt suficient de generoase, incat poate inlocui utilizarea mouse-ului chiar si pentru perioade mai lungi. Desi discutam despre un model cu performante multimedia, carcasa acestuia este foarte bine racita, chiar si dupa mai multe ore de utilizare intensa, temperatura ramane una optima.
Pe lateral sunt prezente porturile uzuale plus un conector USB 3.0 PowerShare, care permite incarcarea dispozitivelor chiar si atunci cand laptopul este inchis. Diagonala ecranului este cea standard, 15.6 inch, in schimb rezolutia este de 1920 x 1080 pixeli – adica FullHD. Imaginile afisate sunt clare iar culorile vii si naturale. Este un display de calitate, cu unghi de vizibilitate excelent, chiar daca nu discutam despre un panou IPS.
Sub carcasa este prezent un procesor intel, mai exact modelul i5-6300HQ, lansat undeva la sfarsitul lui 2015. Este un model construit pe arhitectura Skylake, dotat cu 4 nuclee fizice (QuadCore), care functioneaza la o frecventa standard de 2.3 GHz iar cu ajutorul tehnologiei Intel Turbo Boost poate ajunge pana la maxim 3.2 GHz. Integrat pe procesor este prezent si chipsetul grafic din seria Intel HD Graphics 530, utilizat atunci cand nu este necesara placa video dedicata. Atunci cand folositi laptopul pentru jocuri sau alte aplicatii care necesita mai multa putere de procesare grafica, in mod automat intra in functiune placa video dedicata NVIDIA GeForce GTX 950M, dotata cu 4GB de memorie. Acest model este unul performant, capabil sa ruleze in conditii decente cam orice joc aparut pana in prezent.
La capitolul stocare, producatorul a dotat acest model cu un SSHD, acesta avand disponibili 1 TB pentru stocarea fisierelor si 8GB tip SSD pentru sistemul de operare si restul de programe instalate. 8GB de memorie RAM sunt suficienti atat pentru OS cat si pentru restul de aplicatii sau jocuri instalate. Acer Aspire V5-591G-588D vine echipat cu cititor de carduri, camera web cu rezolutie HD precum si un sistem audio performant TrueHarmony. Legat de autonomie, bateria cu 6 celule poate asigura o autonomie de pana la maxim 8-9 ore de utilizare obisnuita.
