
PRETUL DE ASTAZI 20.04.2026
Pentru ca cerintele jocurilor si a programelor de editare sau proiectare au crescut considerabil in ultimii ani, in prezent pentru o experienta optima este necesar un sistem performant, dotat cu procesor de ultima generatie precum si placa video destul de potenta. Din aceasta categorie face parte laptopul prezent astazi la review. Acer Aspire E5-574G-74UE este un model cu performante peste medie, pe care il recomand celor care au nevoie de performante ridicate, insa nu vor sa isi cheltuie toate economiile doar pentru o configuratie de acest gen.
Pentru ca pretul sa ramana unul bun, producatorul livreaza acest laptop cu Linux, un sistem de operare gratuit pe care il puteti utiliza fara probleme sau il puteti inlocui cu orice alt sistem de operare. Iar daca tot veni vorba de OS, personal recomand Windows 10, aceasta versiune de Windows fiind si singura pentru care producatorul ofera suport (drivere si alte programe necesare unei functionari in parametri optimi). Pentru orice alta versiune de Windows sau Linux va trebui sa cautati drivere in functie de fiecare componenta.

La exterior laptopul pastreaza acelasi design clasic cu care producatorul ne-a obisnuit in ultima perioada. Este construit dintr-un plastic gri mat, rezistent atat la urmele aparute dupa utilizare cat si la micile zgarieturi ce-si pot face aparitia in timp. Dimensiunile sunt cele uzuale, acesta avand o greutate de 2.4 kilograme si o grosime care nu depaseste 2.6 centimetri. La acest capitol putem spune ca se incadreaza in standardlee actuale, impuse de-a lungul timpului de marii producatori.
Tastatura este silentioasa si placuta la atingere, fiind chiar comodata chiar si dupa mai multe ore de utilizare. In partea dreapta este prezent si blocul numeric, util atunci cand folositi laptopul pentru task-urile office. Touchpad-ul este suficient de mare incat poate inlocui fara probleme batranul mouse. Diagonala ecranului masoara 15.6 inch iar rezolutia maxima este de 1366 x 768 pixeli. Nu are chiar cea mai buna rezolutie pe care o poti avea la un laptop, insa chiar si asa imaginile afisate sunt clare iar culorile vii si naturale.
Asa cum am precizat inca de la inceputul acestui review, discutam despre un laptop performant, excelent pentru task-urile multimedia. Sub „capota” este prezent un procesor i7-6500U, model lansat undeva la sfarsitul lui 2015. Este un procesor construit pe arhitectura Skylake, care dispune de doua nuclee fizice care functioneaza la o frecventa standard de 2.5 GHz dar care cu ajutorul tehnologiei Intel Turbo Boost poate ajunge pana la maxim 3.1 GHz. Are un consum redus de energie iar in comparatie cu generatia anterioara de procesoare performantele acestuia sunt mult imbunatatite.
Integrat pe procesor intalnim si chipsetul din seria Intel HD Graphics 520, utilizat atunci cand nu este necesara functionarea placii video dedicate. Atunci cand folositi laptopul pentru task-uri care necesita mai multa putere de procesare grafica, intra in functiune (in mod automat), placa video dedicata NVIDIA GeForce 940M, dotata cu 2 GB de memorie RAM. Este o placa video cu performante peste medie, capabila sa ruleze in conditii decente cam orice joc aparut pana in prezent, chiar daca nu la rezolutie si detalii maxime.
Pentru stocare hard disk-ul cu capacitate de 1TB este mai mult decat suficient pentru majoritatea utilizatorilor obisnuiti. Acelasi lucru se poate spune si despre cei 8GB de memorie RAM. Pe partea de multimedia Acer Aspire E5-574G-74UE vine dotat cu unitate optica tip DVD-RW, cititor de carduri precum si camera web cu rezolutie HD. Bateria cu 4 celule poate asigura o autonomie de pana la maxim 5-6 ore de utilizare obisnuita (internet, filme sau jocuri).
