Toshiba 32W1534DG – televizor accesibil cu diagonala de 80 centimetri

Toshiba 32W1534DG – televizor accesibil cu diagonala de 80 centimetri

PRETUL DE ASTAZI 31.05.2026

Atunci cand vechiul TV mi s-a stricat m-am orientat sa cumpar ceva cu pret accesibil, cu aceeasi diagonala si daca se putea fara prea multe functii sau optiuni. Atunci am observat ca marii producatori au lansat un trend avand in portofoliu doar modele cu functii Smart, modelele care nu dispun de aceste functii ori sunt cu diagonala foarte mica ori fac parte dintr-o generatie mai veche, deci cu design invechit si butucanos.

Printre ofertele magazinelor online am gasit intr-un final un model marca Toshiba, cu pret accesibil si aspect modern. Este vorba despre 32W1534DG, televizor care nu eclipseaza atunci cand vine vorba de performanta sau functii insa este perfect pentru activitatile normale si obisnuite ale unui device de acest gen. Eu l-am cumparat online de la eMAG, acolo l-am gasit pe stoc cu cel mai bun pret disponibil dar si cu livrare standard.

Toshiba 32W1534DG din fata

La exterior acest model este unul reusit insa despre care nu pot spune ca a reusit sa ma impresioneze, totusi isi merita demn locul in dormitor. Este construit dintr-un plastic de calitate care arata foarte bine, chiar daca nu discutam despre materiale premium. Ceva mai gros in comparatie cu modelele de top de la producatorii premium insa nu putem avea pretentii foarte mari atunci cand vine vorba despre un TV foarte accesibil. Cantareste 6.5 kilograme iar din acest punct de vedere cred ca se incadreaza in standardele actuale.

Sistemul de prindere tip VESA este prezent, acesta va permite sa montati televizorul chiar si pe perete, trebuie doar sa aveti un suport compatibil. Meniul de utilizare este in limba romana iar lipsa functiilor si optiunilor face din acest TV unul foarte usor de utilizat si configurat, chiar si de persoanele mai in varsta. Posturile TV se schimba aproape instant, nu exista timp de asteptare foarte ridicat, nici in cazul posturilor in format HD.

Vezi si:  Horizon 39HL737F - diagonala de 99 centimetri cu pret accesibil

Telecomanda este mica insa butoanele uzuale (cele pentru volum si cele pentru schimbarea posturilor) sunt asezate intuitiv, dupa cateva ore de utilizare aproape ca le inveti ordinea. Sistemul audio este unul format din doua difuzoare stereo cu o putere de 2 x 6 wati, acesta fiind mai mult decat suficient, mai ales pentru aceasta diagonala. Dispune si de iesire audio, astfel ca poate fi oricand conectat la un sistem audio extern.

Diagonala de 80 centimetri este perfecta atat pentru o camera obisnuita de apartment cat si pentru ceva mai spatios, aici depinde foarte mult de preferintele fiecaruia. Rezolutia este de 1366 x 768 pixeli, adica HD Ready – o rezolutie normala, oarecum standard pentru aceasta diagonala. Imaginile afisate sunt clare, culorile foarte bune, acelasi lucru il pot spune si despre unghiul de vizibilitate. Fiind vorba despre un display tip LED consumul de energie este unul scazut, numai 30 wati atunci cand este in functiune.

Tunerul digital DVB-T/C si slotul CI+ permit receptionarea posturilor TV in format digital sau HD, indiferent care este operatorul dumneavoastra de cablu. Eu nu am testat slotul CI+ insa banuiesc ca nu sunt probleme. De asemenea Toshiba 32W1534DG este dotat si cu player multimedia, acesta poate reda cam orice fisier audio, foto sau video (cu sau fara subtitrare) direct de pe stick-ul USB sau hard disk extern.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.