Acer Aspire F5-572G-791W – laptop cu placa video dedicata si ecran FullHD

Acer Aspire F5-572G-791W – laptop cu placa video dedicata si ecran FullHD

PRETUL DE ASTAZI 21.04.2026

Chiar daca suntem abia la inceputul lui 2016, producatorul taiwanez Acer a lansat recent o noua serie de laptopuri cu performante multimedia peste medie. Un model din noua generatie este si Acer Aspire F5-572G-791W, dotat cu o configuratie de ultima generatie dar si un display cu rezolutie FullHD. Daca la telefoane si tablete rezoluta a ajuns deja la un alt nivel, atunci cand vine vorba de laptopuri, FullHD intalnim in prezent doar la modelele premium.

Cea mai buna oferta am gasit-o aici, inclus in pret fiind si transportul. De asemenea magazinul ofera posibilitatea de a extinde perioada de garantie cu inca 12 sau 24 de luni, evident contracost. Vine fara sistem de operare, asadar dupa achizitionare trebuie sa aveti in plan instalarea acestuia. Eu recomand Windows 10, acesta fiind si sistemul de operare pentru care producatorul ofera suport (drivere si alte programe necesare). Suporta si alte versiuni de Windows sau Linux, atata timp cat veti gasi drivere compatibile.

Acer Aspire F5-572G-791W din fata

Desi discutam despre un model nou, design-ul acestuia este cel specific Acer, intalnit in trecut si la alte modele multimedia. Arata foarte bine, elegant si modern, asa cum ar trebui sa arate orice laptop in 2016. Carcasa este construita dintr-un plastic negru, de calitate foarte buna, cu finisaj usor texturat, reusind sa tina departe atat urmele aparute dupa utilizare cat si micile zgarieturi ce-si pot face aparitia in timp. Dimensiunile sunt cele standard, fiind un model destul de compact si usor.

Racirea acestuia este foarte eficienta, dupa mai multe ore de utilizare intensa (editare video, jocuri) carcasa ramane la o temperatura optima de utilizat. Tastatura este tip clichet, silentioasa si placuta la atingere. Cursa tastelor este una destul de scurta, in sensul ca nu trebuie sa apesi foarte tare pentru preluarea comenzilor. Pe lateral sunt prezente urmatoarele porturi: 3 porturi USB dintre care doua sunt USB 3.0, iesire HDMI, pentru internet si audio.

Vezi si:  Acer Aspire V5-573G-54208G50akk - cu ecran Full HD - IPS

Asa cum am precizat diagonala ecranului masoara 15.6 inch iar rezolutia maxima este de 1920 x 1080 pixeli – FullHD. Imaginile afisate de acesta sunt clare iar culorile vii si naturale. De asemenea si unghiul de vizibilitate este unul extrem de bun, desi nu este vorba despre un ecran IPS. Suprafata acestuia este mata, astfel ca poate fi utilizat chiar si in spatii deschise sau acolo unde exista lumina naturala.

Sub carcasa este prezent un procesor de ultima generatie, mai exact modelul i7-6500U, lansat pentru prima data undeva la sfarsitul lui 2015. Este un procesor dotat cu doua nuclee fizice care functioneaza la o frecventa standard de 2.5 GHz dar care cu ajutorul tehnologiei Intel Turbo Boost poate ajunge pana la maxim 3.1 GHz. Este un model cu consum redus de energie dar cu performante imbunatatite, in comparatie cu generatia anterioara.

Tot integrat pe procesor este prezent si chipsetul grafic din seria Intel HD Graphics 520, folosit atunci cand nu este nevoie de placa video dedicata, in felul acesta consumul de energie ramane unul scazut iar performantele video nu sunt afectate. In cazul in care doriti sa utilizati laptopul pentru jocuri, editare video sau orice alta aplicatie care necesita mai multa putere de procesare, in mod automat intra in functiune placa video dedicata NVIDIA GeForce 940M, dotata cu 4GB de RAM, aceasta fiind de ajuns pentru a rula in conditii decente (rezolutie si detalii) cam orice joc aparut pana in prezent.

Pentru sistemul de operare dar si pentru restul de programe cei 4GB de RAM cred ca sunt de ajuns si nu este necesar un upgrade nici in viitorul apropiat. Acelasi lucru il pot spune si despre HDD-ul de 1TB. Pe partea de multimedia Acer Aspire F5-572G-791W vine dotat cu unitate optica tip DVD-RW, cititor de carduri si camera web cu rezolutie HD. Bateria este cu 4 celule si poate asigura pana la 5-6 ore de utilizare obisnuita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.