
PRETUL DE ASTAZI 18.04.2026
Pentru cei care folosesc laptopul doar pentru internet, filme si aplicatii office, avem astazi la review un model accesibil cu design modern si materiale de buna calitate. Este vorba despre Asus X553MA-XX432D, un laptop aparut recent in oferta magazinelor online din Romania, dotat cu o configuratie decenta, capabila sa faca fata task-urilor de zi cu zi. Din fabrica acesta vine cu FreeDOS, un sistem de operare gratuit pe care va recomand sa il inlocuiti, imediat dupa prima pornire.
Se poate instala Windows 10 (daca nu doriti sa va mai bateti capul cu drivere) sau orice alta versiune de Linux sau Windows, in cazul acesta va trebui sa cautati drivere compatibile in functie de fiecare componenta. Este un laptop ieftin construit in totalitate dintr-un plastic negru mat, rezistent atat la urmele aparute dupa utilizare precum si la micile zgarieturi ce pot aparea in timp. Dimensiunile sunt cele uzuale, intalnite de obicei la orice alt laptop de 15.6 inch. Cantareste nu mai mult de 2.2 kilograme iar grosimea acestuia nu depaseste 2.6 centimetri.

Chiar daca nu este un laptop foarte performant acesta este bine racit, dupa mai multe ore de utilizare carcasa ramane la o temperatura optima. Tastatura este tip clichet, dotata cu blocul numeric prezent in partea dreapta (perfect pentru utilizarea office), aceasta este silentioasa si placuta la atingere. Pe lateral sunt prezente urmatoarele porturi: iesirea HDMI si VGA, doua porturi USB dintre care unul singur este USB 3.0 precum si iesirea audio. Nu lipseste unitatea optica DVD-RW, cititorul de carduri precum si camera web cu rezolutie VGA.
Sub carcasa este prezent un procesor marca Intel, mai exact modelul N2940, lansat pentru prima data undeva la sfarsitul lui 2014. Acest model nu este chiar foarte performant, insa cred ca este suficient pentru activitatile uzuale, despre care am amintit la inceputul acestui articol. Este un model dotat cu patru nuclee fizice care functioneaza la o frecventa standard de 1.83 GHz dar care poate ajunge pana la maxim 2.25 GHz atunci cand este nevoie de mai multa putere de procesare.
Tot integrat pe procesor este prezent si chipsetul grafic din seria Intel HD Graphics, suficient de bun pentru filme in format HD sau jocuri online. Cei 4GB de memorie RAM sunt suficienti atat pentru OS (indiferent ce versiune alegeti) si pentru restul de programe instalate. Acelasi lucru il pot spune si despre HDD, cei 500GB fiind de ajuns pentru orice tip de utilizator. Diagonala ecranului este cea standard, 15.6 inch cu o rezolutie maxima de 1366 x 768 pixeli. Imaginile afisate de acesta sunt clare iar culorile vii si naturale. Este un display lucios care va face laptopul sa nu poate fi utilizat in spatii deschise sau acolo unde exista lumina naturala. Bateria din dotarea acestuia este cu doua celule, reusind sa asigure o autonomie de pana la maxim 5-6 ore de utilizare obisnuita (internet, filme sau muzica).
